Promovarea unui învăţământ deschis, flexibil, care încurajează învăţarea continuă a elevilor
,,Abordări inovative în cadrul domeniului estetic și creativ”
Preșcolarii grupei mari ,,Albinuțele” din cadrul G.P.N. nr.2 Baia coordonați de către prof.înv.preș. Pădurean Elena au susținut joi, 07.04.2022, în cadrul Cercului Pedagogic cu tema ,,Abordări inovative în cadrul domeniului estetic și creativ” activitatea cu tematică pascală ,,Ne pregătim de Paște!”. Lecția a fost planificată pentru ca preșcolarii sa cunoască atât semnificația Sărbătorii Învierii Domnului cât și importanța reciclării și protejării mediului înconjurător.Astfel, doamna educatoare a pus la dispoziția preșcolarilor materiale reciclabile precum: cofraje de oua( din acestea, copilașii au realizat pavaje cu pavele), peturi și căpăcele(cu acestea, fetițele gospodine de la atelierul ,,Bucătărie” au preparat plăcinte și colăcei cu print simbolistic), inele de metal( cu acestea, copilașii au realizat vitralii pentru Biserică cu modele spectaculoase, folosindu-se totodată de plastilină colorată), pungi de plastic, carton, etc. Activitatea s-a dovedit a fi un adevărat succes întrucât preșcolarii grupei ,,Albinuțele” s-au distrat, au dat dovadă de multă atenție, ascultând indiciile doamnei educatoare și au învățat cât este de important mediul înconjurător și importanța protejării acestuia. ,,Creativitatea înseamnă să-ți permiți să faci greșeli. Arta înseamnă să știi pe care să le păstrezi.” Scott Adams